Intre cer si pamant

Între cer și pământ suntem noi

 

Ramona Șlug se joacă cu ceea ce în cinematografie poartă numele de plonjeu și contraplonjeu. Plonjeul este acea perspectivă dirijată de sus în jos asupra subiectului, reușind adesea un efect de diminuare, de insignifianță sau vulnerabilitate. Plonjeul reprezintă perspectiva dominatoare asupra subiectului. Contraplonjeul dirijează perspectiva de jos în sus, potențând subiectul, înălțându-l, conferindu-i grandoare. Cine este cel care orientează perspectiva? Ramona Șlug utilizează aceste procedee într-o reprezentare care face din perspectivă o meditație asupra a ceea ce ne ridică privirea, cerul, sau ne-o coboară, pământul. Copilăria și un arbore constituie numitorul comun al acestor perspective. Ea ne amintește că măsura autentică a privirii suntem noi, acest noi cu care măsurăm distanța de la pământ la cer. Ambele procedee tind spre recuperarea a ceea ce este genuin și inocent în privire. Un copil își privește sandalele pe iarbă, iar ele sunt mici, dar plonjeul vine aici nu pentru a diminua, ci pentru a amplifica prin diminutivare tandră un detaliu. La fel, contraplonjeul nu vizează grandoarea, ci tot o afectuoasă privire care ridică ceea ce este vulnerabil și neajutorat la puterea privirii orientată către cer. Este ca și cum acești copii sunt ridicați la cer pentru a sublinia delicatețea, fragilitatea lor. Într-unul din tablouri, Ramona Șlug reușește să aducă laolaltă plonjeul și contraplonjeul printr-o imagine în oglindă, o fată citind se oglindește pe suprafața apei. Perspectiva simetrică, invită chiar la suprapunerea plonjeului și contraplonjeului. Privirea pe care o aruncăm unui arbore de la baza sa are ceva din privirea pe care un copil o proiectează asupra unui adult. Această privire nu întâlnește un coronament bogat, ci cerul prins în nervurile unor crengi desfrunzite asemeni unui păienjeniș țepos. Ceea ce sugerează tema ascunsă a expoziției Ramonei Șlug, timpul ca expresie a vârstei. Ceea ce colorează sensibil perspectiva este vârsta. Privirea în timp, cea care se ridică pentru a prinde tinerețea sau pentru a privi prin crengile arborelui secular cerul, împingând subiectul în poziția celui diminuat, fragil, prins de pământ. Această privire relevă fie exuberanța, fie melancolia, devenite forme perspectivale atunci când realizăm că între cer și pământ suntem noi.

 

Angelo Mitchievici

 

Reclame